Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

FOTO Bărbat dus cu arsuri la spital după ce casa i-a luat foc

Un bărbat de 49 de ani a suferit arsuri după ce casa i-a luat foc luni, în jurul orei 03.00. Omul a fost dus de urgență la spital. Nenorocirea s-a produs într-o comună din județul Suceava. Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrători ai SVSU Zvoriștea, au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Buda, comuna Zvoriștea.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat anexele gospodărești și acoperișul casei de locuit cu pericol de propagare la restul locuinței.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unui bărbat în vârstă de 49 de ani, care a suferit arsuri la pe o mână și la nivelul feței. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Au ars anexele gospodărești pe o suprafață totală de aproximativ 60 de metri pătrați și acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați. Au mai ars circa 8 metri cubi lemn de foc, elemente de tâmplărie și alte bunuri. În incendiu au pierit doi porci, 21 păsări de curte și un iepure. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică (scurtcircuit).

Incendiul a fost lichidat la ora 6:10, iar pompierii au salvat restul casei de locuit cu bunurile aferente.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*