Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Bărbat reținut în urma a zece percheziții, la Suceava

Un bărbat a fost reținut de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, marți, 20 septembrie, fiind cercetat contrabandă cu țigări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „constituire a unui grup infracțional organizat” și „contrabandă”, în formă continuată.

Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2021, în zona adiacentă localităților Brodina și Straja, din județul Suceava s-a constituit un grup infracțional organizat, compus din cetățeni ucraineni și români, specializat în activități de contrabandă cu țigarete de proveniență ucraineană.

Astfel, membrii grupului infracțional introduceau țigarete peste frontiera „verde” cu Ucraina, după care acestea erau depozitate și comercializate către diverși intermediari ce le distribuiau spre vânzare pe piața neagră.

În cauză a fost organizată o acțiune, fiind puse în executare 10 mandate de percheziție domiciliară, ocazie cu care au fost ridicate mai multe mijloace de probă.

Pe parcursul activităților, polițiștii Brigăzii au fost sprijiniți și de lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, suportul de specialitate fiind asigurat de Direcția Operațiuni Speciale – Brigada de Operațiuni Speciale Suceava.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale, identificării și tragerii la răspundere penală a tuturor participanților la activitățile infracționale menționate


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*