Marti 23 Aprilie 2024, Actualizat acum 113 zile 12:00 am

Apare un nou concediu plătit în România! Cine va beneficia de el

Foto: playtech.ro

Vestea momentului în România. Cei care activează în domeniul educației trebuie să știe că pot beneficia de șase luni de concediu plătit. Aceste mențiuni sunt prevăzute în legea educației. Mai exact, este vorba despre persoanele care își redactează teza de doctorat, scrie Capital.ro. Conform legii, cadrele didactice care redactează o singură dată lucrarea de doctorat și care au aprobarea consiliului de administrație al unității de învățământ au dreptul la un concediu plătit de șase luni de zile.

Cine poate beneficia de un concediu plătit de șase luni de zile?

„Cadrele didactice care redactează teza de doctorat sau lucrări în interesul învățământului pe bază de contract de cercetare ori de editare au dreptul la 6 luni de concediu plătit, o singură dată, cu aprobarea consiliului de administrație al unității de învățământ”, este stabilit la art. 268, alin. (1) din Legea educației nr. 1/2011.

Trebuie menționat faptul că, potrivit sintagmei ”o singură dată”, un profesor nu poate lua acest concediu pentru teza de doctorat decât dacă face acest lucru pentru prima oară. Mai exact, beneficiarul concediului plătit de șase luni de zile poate să folosească acest beneficiu o singură dată.

Acest lucru a fost explicat și de consilierul juridic Dan Năstasă, specializat în relații de muncă. El a mai adăugat că situația este similară cu cea în cazul programelor de master sau de licență.

Sintagma „o singură dată” din cadrul art. 268 alin (1) din Legea 1/2011 limitează exercitarea dreptului la o singură situație, fie o teză de doctorat, fie una sau mai multe lucrări, cu încadrarea în intervalul de timp maxim precizat, 6 luni. Situația este practic similară cu cea prevăzută pentru accesul gratuit la un singur program de licență, de master și doctorat – «un singur program»”, a explicat Dan Năstase, consilier juridic specializat în relații de muncă, pentru avocatnet.ro. 

Astfel, pot benefica de un concediu plătit de șase luni de zile cadrele didactice care lucrează la teza de doctorat sau se ocupă de lucrări de cercetare ori editare. Acest concediu poate fi cerut doar o dată în întreaga perioadă de activitatea a cadrului didactic, indiferent de numărul de programe de doctorate pe care acestea le-a urmat și indiferent de numărul de lucrări elaborate pe parcursul activității.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*