Duminică 08 Decembrie 2024, Actualizat acum 342 zile 12:00 am

Doi militari duși sub escortă în Penitenciarul Botoșani. Vezi ce au făcut!

Doi militari au fost duși sub escortă în Penitenciarul Botoșani, joi, după ce au fost condamnați la închisoare. Plutonierul Constantin Mihaiu, din Fălticeni, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență și cumpărare de influență, caporalul Florin Pandelea, din Dolhești, a primit trei ani pentru trafic de influență,.

Anchetatorii au descoperit că în intervalul martie — aprilie 2016, inculpatul militar Pandelea Florin a pretins de la denunțătorul T.R.N. suma de 1000 de euro și primit 2230 lei (echivalentul a 500 de euro) în contul cardului de salariu pentru a efectua intervenții în vederea încadrării unei persoane ca militar profesionist la o unitate de poliție militară de pe raza județelor Bistrița sau Suceava.

Ulterior, inculpatul a pretins și primit de la aceeași persoană și suma de 400 lei pentru intervenții vizând facilitarea vizitei medicale efectuate la Spitalul Militar Iași în luna aprilie 2016.

Totodată, în luna septembrie 2016, inculpatul Pandelea Florin a pretins de la inculpatul Vizitiu Iulian Valerică (condamnat cu suspendare) bani și foloase materiale pentru a exercita intervenții pe parcursul procedurilor de înscriere și evaluare în vederea încadrării acestuia ca militar profesionist.

De asemenea, inculpatul Vizitiu Iulian Valerică a oferit, în cursul lunii decembrie 2016, sume de bani și inculpatului Mihaiu Constantin (subofițer) pentru a realiza intervenții în vederea încadrării sale ca soldat gradat profesionist și, ulterior, pentru ca acesta să intervină în vederea obținerii unei repartiții, conform opțiunilor făcute la înscriere, ceea ce subofițerul a acceptat, implicându-se în efectuarea acestor intervenții.

În ceea ce privește activitatea infracțională a inculpatului Vizitiu Valerică, tatăl inculpatului Vizitiu Iulian Valerică, din probatoriul administrat a reieșit că, luând cunoștință în cursul lunii septembrie 2016 de banii pretinși de Pandelea Florin pentru a-și trafica influența, a făcut o contraofertă condiționată de implicarea unei rude a unui militar, care a fost prezentată de Vizitiu Iulian Valerică militarului Pandelea Florin.

Totodată, inculpatul Vizitiu Valerică l-a consiliat pe fiul său cum să procedeze în predarea banilor către inculpatul Pandelea Florin și l-a determinat să ofere inculpatului Mihaiu Constantin o sumă de bani în vederea efectuării unor intervenții pentru obținerea unei repartiții corespunzătoare.

Pe data de 4 aprilie 2017, în baza încheierii judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava, sub coordonarea a trei procurori militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, au fost efectuate cinci percheziții domiciliare pe raza județului Suceava de către lucrători din cadrul DGA, SJA Suceava, cu sprijinul jandarmilor din cadrul UJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*