Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Copilă de nouă ani, bătută și umilită de doi soți. Cei care au ținut-o drept sclava lor, trimiși în judecată

Doi soți din Suceava, care au bătut și umilit o copilă de nouă ani din Botoșani, au fost trimiți în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Ei sunt cercetați în stare de libertate pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunilor de violență în familie și rele tratamente aplicate minorului.

În luna ianuarie 2019, s-a dispus prin hotărâre judecătorească luarea măsurii de plasament la familia acestor doi soți, a unei copile de nouă ani și trei luni la acea dată, din Botoșani. După ce fata a fost luată în plasament, cei doi soți au început să exercite în mod repetat acte de violență asupra acesteia, aplicându-i lovituri cu palma, piciorul, cureaua, coada de la mătură, papuci ori au tras-o de păr și de urechi.

„Ca urmare a timpului scurs de la data la care au început să exercite actele de violență până la descoperirea acestora, nu a putut fi individualizată în timp fiecare faptă, însă s-a stabilit că acestea au fost comise cu o frecvență de 2 – 3 ori pe săptămână, atât de către inculpat, cât și de inculpată, iar când era agresată de unul dintre aceștia, celălalt inculpat asista sau nu lua nici o măsură, această atitudine pasivă având conotația unei complicități morale”, spun procurorii.

Fata era pusă să facă mâncare, curățenie în casă și era jignită și umilită continuu

Cei doi suceveni au supus-o și la alte măsuri și tratamente care i-au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală. Astfel, acesteia nu i se permitea accesul în locuință sau să iasă la joacă cu alți copii pentru că îi dădeau aproape zilnic sarcini gospodărești, respectiv să gătească, să facă menajul casei și să curețe toate articolele de încălțăminte ale sale și ale lor, când aceștia aruncau toată încălțămintea din dulapul în care se afla, pentru a fi curățată de copilă.

„Aceste activități, prin natura și frecvența lor, depășeau cu mult ceea ce ar putea să însemne o responsabilizare sau o educație în ceea ce privește întreținerea minorei, căreia cei doi inculpați îi adresau frecvent cuvinte jignitoare și insulte. Activitatea infracțională a inculpaților a fost descoperită după ce în noaptea de 23.06.2021, persoana vătămată a fost agresată fizic de inculpat, strigătele și plânsul acesteia, ca și zgomotele produse de cureaua cu care era lovită, fiind auzite de un minor, care a luat hotărârea de a înregistra sonor o parte a agresiunii, înregistrarea trimițând-o altor copii, care și-au informat părinții, unul dintre aceștia sesizând D.G.A.S.P.C. Suceava. După ce a doua zi funcționari ai D.G.A.S.P.C. Suceava au preluat-o pe minoră de la locuința inculpaților, aceasta a relatat și faptele la care s-a făcut anterior referire, comise în timp de cei doi inculpați”, spun procurorii.

Cauza a fost instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu lucrători de poliție judiciară din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Biroul Investigații Criminale.

Fetiță de 12 ani, din Botoșani, umplută de vânătăi, umilită și înfometată de familia maternală. „Se auzea cum plânge și cum îi imploră să se oprească”


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*