Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

A fost semnat un protocol privind realizarea drumului de mare viteză între Botoșani și Suceava

Conducerile județelor Suceava și Botoșani și reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în prezența vicepremierului și ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, au semnat marți protocolul prin care au preluat realizarea studiilor privind drumul de mare viteză Botoșani – Suceava, cu o lungime de 26 kilometri.

Protocolul a fost semnat în baza parteneriatului dintre cele patru autorități locale încheiat la începutul lunii și prin care s-au angajat să preia de la CNAIR calitatea de implementator al proiectului, în vederea realizării studiilor necesare demarării investiției pe fonduri europene, inclusiv studiul de fezabilitate.

Drumul de mare viteză dintre Botoșani și Suceava va avea 26 de kilometri și va lega viitoarea centură a municipiului Botoșani de Autostrada A7, implicit de Aeroportul Salcea. El va avea câte două benzi pe sens. Va permite o viteză de deplasare de 120 de km/h și sensurile de mers vor fi delimitate prin separatoare.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*