Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

FOTO Percheziții la Suceava și Botoșani, într-un dosar de furturi în valoare de peste 50.000 euro. Zece persoane duse la audieri

Mai multe percheziții au loc luni, într-un dosar de furt calificat în județele Suceava și Botoșani. Se fac cercetări sub aspectul săvârșirii a 21 de infracțiuni de furt calificat. Anchetatorii au descins în comuna Corni. Potrivit procurorilor, în perioada octombrie – decembrie 2021 un număr de 8 bărbați au sustras din mai multe locuințe de pe raza municipiului Rădăuți și a altor 8 localități învecinate, bunuri în valoare de peste 50.000 Euro.

Luni, 13 decembrie,  în jurul orei 02:00, în urma activităților investigative și specifice desfășurate, trei bărbați au fost surprinși în flagrant în timp ce se deplasau cu un autoturism în care se aflau bunurile sustrase în aceeași noapte dintr-o locuință din municipiul Rădăuți.

Persoanele respective intenționau să ducă bunurile la domiciliul unui presupus complice, acesta din urmă având în cadrul grupării rolul de a depozita și valorifica bunurile sustrase. Începând cu ora 06:00 au fost puse în executare 15 mandate de percheziție, din care 14 pe raza județului Suceava, respectiv două în municipiul Rădăuți, patru în comuna Comănești, două în orașul Cajvana, două în comuna Șcheia și patru pe raza comunei Valea Moldovei, iar una pe raza județului Botoșani, în comuna Corni, activitățile fiind în curs de desfășurare la acest moment.

În cursul acestei zile vor fi conduse la audieri 10 persoane. Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*