Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Forăști, au intervenit, sâmbătă, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SAJ pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Manolea, comuna Forăști.
La sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei de locuit, cu pericol de propagare la întreaga locuință, dar și la anexele gospodăriei. Pe timpul intervenției, echipajul SAJ a acordat primul ajutor medical proprietarei, în vârstă de 62 de ani, care a suferit un atac de panică, ulterior aceasta a refuzat transportul la spital.
A ars acoperișul casei de locuit, construit din lemn și acoperit cu azbest, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați și s-au degradat plafoanele locuinței cu bunurile din interior. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de mijlocul de
încălzire (sobă cu acumulare de căldură).
Incendiul a fost lichidat la ora 17:15, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, în limitele găsite, și anexele gospodăriei.