Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

Delgaz Grid sistează mâine alimentarea cu gaze naturale la con-sumatori de pe 13 străzi din municipiul Suceava

Pentru realizarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale mâine, 26 noiembrie, începând cu ora 09.00, la consumatori din municipiul Suceava, străzile: Mărășești, Oituz, 6 Noiembrie, Gherasim Buliga, Arcașilor, Mihai Eminescu, Veronica Micle, Mihai Viteazul, Zamca, Dragoș Vodă, Cireșoaia, Mărăști și Zimbrului.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 12.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*