Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

Liceul Tehnologic “Mihai Eminescu” din Dumbrăveni, pe locul II la competiția Smart Energy

Competiția Smart Energy și-a desemnat câștigătorii.  Școala Gimnazială ”Aron Cotruș” din Arad a câștigat locul întâi, locul II fiind ocupat de Liceul Tehnologic “Mihai Emi-nescu” din Dumbrăveni-Suceava, iar locul III de Colegiului Național “Petru Rareș” din Piatra Neamț.  Câștigătorii au fost desemnați în funcție de voturile publi-cului;
Premiile care constau în table educaționale interactive, vid-eo- proiectoare sau laptopuri vor ajunge la echipele câștigătoare și la profesorii coordonatori;

Smart Kids pentru Smart Energy – așa au dovedit că sunt toți copi-ii care s-au înscris în competiția organizată de E.ON Energie Ro-mânia dedicată elevilor de gimnaziu pasionați de energia viitoru-lui și de protejarea naturii. Zeci de copii s-au întrecut în a-și trimi-te proiectele în care au explicat de ce este important să economi-sim energia, dar și modul în care putem face acest lucru. Aceștia și-au pus la bătaie creativitatea, transpunând ideile în videoclipuri cât mai interesante, pentru a convinge publicul să îi susțină în competiție. Voturile publicului au stabilit și clasamentul concursu-lui Smart Energy care s-a desfășurat în perioada 20 septembrie- 1 octombrie.

La concursul online au participat elevi din întreaga țară, cu vârste-le cuprinse între 12 și 15 ani, care și-au dorit să fie promotori în societate a unor măsuri de folosire eficientă a energiei. Echipele au fost formate din minimum 3 și maximum 10 copii și fiecare a avut un profesor coordonator.

Cei mai votați de public au fost elevii Școlii Gimnaziale ”Aron Co-truș” din Arad, care au câștigat competiția. Aceștia au venit cu exemple din propriile locuințe despre cum putem deveni auto-nomi în ceea ce privește energia electrică folosind energia solară, dar și cum putem economisi la școală această energie, participând la cursuri în curtea școlii. De altfel, la școala arădeană unele cursuri se țin deja în aer liber prin proiectul ”Have class in the grass”.

Apreciați de public au fost și elevii Liceului Tehnologic “Mihai Eminescu” din Dumbrăveni, jud. Suceava, plasați pe locul II în concurs. Echipa formată din 9 elevi a oferit 9 soluții simple de economisire a energiei, dar cu impact mare în bugetul familiei. Aerisirea caloriferelor înainte de sezonul rece, folosirea draperiilor pe timpul verii pentru a limita folosirea aerului condiționat sau se-tarea temperaturii optime la termostat pentru a avea un consum eficient de energie sunt doar câteva dintre sfaturile copiilor.

Elevii Colegiului Național “Petru Rareș” din Piatra Neamț au do-vedit că lucrul în echipă generează soluțiile cele mai bune de eco-nomisire a energiei și asta le-a adus un merituos loc III. Pune acumulatori în loc de baterii în telecomandă, folosește lumina na-turală, setează calculatorul pe stand by, schimbă centrala veche cu una în condensație sunt doar câteva sfaturile propuse de copiii din Piatra Neamț.

Ocupanții locului întâi vor intra în posesia unui Pachet interactiv IQBoard Expert (tablă interactivă + videoproiector), cei de pe lo-cul II vor primi o tablă interactivă, iar echipa plasată pe locul III va primi un videoproiector. Cei trei profesori coordonatori ai proiec-telor câștigătoare vor fi premiați cu câte un laptop.

Totodată, cele trei unități de învățământ câștigătoare vor putea fi beneficiarele proiectului Energie în școlile copilăriei, ediția 2022, de modernizare a sistemului de iluminat din școli prin montarea de tuburi LED.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*