Polițiștii suceveni au socializat cu persoanele vârstnice, din mediul urban și rural, promovând totodată recomandări preventive pentru reducerea riscului victimal și oferind ghiduri preventive realizate în parteneriat cu Autoritatea de Ordine Publică Suceava.
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită din anul 1991, la data de 1 octombrie.
“Cinstește-i pe bătrâni căci și tu vei fi bătrân” – Așadar, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au marcat Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice ascultându-le problemele/ temerile și oferindu-le sfaturi pentru autoprotecție. Reciproca a fost valabilă: polițiștii s-au bucurat de povețele celor buni, în momente de tihnă.
Pe raza întregului județ, în special în comunitățile rurale, în data de 01 octombrie care coincide și cu Sărbătoarea Creștină Acoperământul Maicii Domnului, polițiștii derulat activități de informare și i-au vizitat pe vârstinicii care locuiesc în case izolate. S-au purtat discuții, au fost promovate recomandări preventive și au fost distribuite peste 200 de ghiduri pentru prevenirea înșelăciunilor realizate în parteneriat cu Autoritatea de Ordine Publică Suceava.
Din păcate, persoanele vârstnice rămân un grup vulnerabil în ceea ce privește victimizarea infracțională.
Astfel, vârsta a treia se caracterizează în general prin izolare socială și, implicit, un grad scăzut de informare cu privire la noile metode folosite de infractori, tipuri de infracțiuni sau modalități de protecție, dar și printr-o serie de comportamente de risc, ca de exemplu, păstrarea unor sume importante de bani în numerar în locuință etc.
Se spune că ”bătrâneţea are haine grele” . Cu ”haine grele” se îmbracă mulți dintre seniori fiind cu atât mai mult nevoie ca eforturile de prevenire a criminalității să fie direcționate către acest grup de vârstă.
Deși aproape toate persoanele cu care polițiștii au discutat, au declarat faptul că au auzit despre metoda de înșelăciune „accidentul” sau varianta ”covid” și că știu cum să se ferească de ele, închizând apelul primit și verificând informația, acestea au fost surprinse să afle că există și multe alte modalități în care pot ajunge victime, ce au la bază încrederea prea mare în persoanele necunoscute.
Polițiștii le-au relatat exemple din cazuri concrete, în care persoane vârstnice au fost păgubite cu sume mari de bani, economiile de-o viață, de către infractori “deghizaţi” ce bat la porţile oamenilor sub diverse pretexte, precum:
– sunt vânzători ambulanţi şi oferă diverse bunuri spre vânzare (pături, articole de îmbrăcăminte etc.)
– cumpărători – solicită achiziţionarea unor produse obţinute în gospodăria proprie, în baza unor anunţuri existente la poarta sătenilor (ex.: vânzare băuturi alcoolice, lapte, brânzeturi, ouă etc.)
– pretind că sunt reprezentanţi ai unor instituţii publice şi oferă diverse servicii, informaţii, ajutoare pentru bătrâni;
– solicită schimbarea unei bancnote de valoare mare în bancnote cu valoare mai mică;
– oferă donații sau pomană
– ghicitul”, “strângere de fonduri”, cerșetori
– alte “poveşti” menite a facilita interacţiunea cu potenţiala victima şi comiterea infracţiunii;
ATENȚIE! scopul real al escrocilor este acela de a observa unde își ține persoana banii – corp de clădire, camera, locul în cameră, etc;
Distrag apoi atenţia victimei şi, dacă reuşesc, sustrag în acel moment banii. De obicei, infractorii lucrează în grup -în timp ce unul dintre ei discută cu victima, celălalt comite furtul. În alte situaţii, victima este trimisă să aducă diverse bunuri din curte sau casă, furtul fiind săvârşit în acele momente. Dacă nu reuşesc să comită furtul în acel moment, hoţii se întorc pe timp de zi sau de noapte, în încercarea de a-şi finaliza acţiunea.
Nu primiţi persoane străine în curtea sau locuinţa dvs. Este de preferat ca acestea să aştepte la poartă sau la uşă, timp în care acestea să fie chiar încuiate.
Nu daţi informaţii legate de sumele de bani pe care le deţineţi, bijuterii, conturi sau depozite bancare, mai ales când aceste solicitări vă sunt adresate prin telefon, indiferent de persoanele care pretind a cere aceste informaţii!
Nu primiţi bancnote, mai ales în valută, dacă nu aveţi posibilitatea de a le verifica autenticitatea. Nu vă lăsaţi păcăliţi să schimbaţi bancnote de valori mari (100- 200- 500 lei). Acestea pot fi falsificate sau cei care vă cer să le schimbaţi urmăresc să observe unde sunt ţinuţi banii!
Refuzaţi orice dialog cu persoane suspecte şi anunţaţi la 112 orice tentativă de fraudă!