Marti 23 Aprilie 2024, Actualizat acum 113 zile 12:00 am

Bărbații care au agresat un activist de mediu și doi cameramani au fost lăsați în libertate

Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei anunță că bărbații care au agresat un activist de mediu și doi cameramani au fost puși, toți patru, sub control judiciar. Trei sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, iar al patrulea și pentru purtare abuzivă.

Potrivit procurorilor, în ziua de 16.09.2021, în locul denumit Pârâul Rusului de pe raza comunei Panaci, județul Suceava, cei patru inculpați au lovit cu pumnii și picioarele trei persoane vătămate ce realizau un documentar despre tăierile ilegale de arbori din păduri. Una dintre persoanele vătămate a fost supusă unui tratament degradant.
Totodată, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a dispus luarea măsurii preventive a controlul judiciar față de cei patru inculpați.

„Dispunerea acestor măsuri au avut în vedere limitele de pedeapsă ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, precum și asigurarea bunei defășurări a urmăririi penale și înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică. Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unor măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, arată procurorii.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*