Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

Sucevean cu leptospiroză, salvat de medicii ieșeni în ultimul moment

Un caz grav de insuficienţă hepatică a fost tratat de medicii de la Spitalul Clinic “Dr. C.I. Parhon” prin iniţierea procedurilor de dializă. Un bărbat de 46 de ani, din județul Suceava, a ajuns la începutul acestei luni la unitatea medicală din Siret cu o stare generală gravă care persista de câteva zile şi cu icter.

Potrivit Ziarul de Iași, prima suspiciune a medicilor a fost leptospiroza, o boală infecţioasă cauzată de contactul cu dejecţiile şobolanilor, astfel că a fost transferat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Pentru că a doua a începea să se degradeze şi funcţia rinichilor, pe lângă cea a ficatului, a fost transferat la Spitalul “Parhon”, direct în Anestezie şi Terapie Intensivă. “Avea insuficienţă hepatică severă acută şi nu se cunoştea anterior cu alte afecţiuni cronice, astfel că a fost considerată salvatoare efectuarea dializei hepatice. Au fost făcute şedinţe care au dus la ameliorarea stării generale a pacientului. În prezent, el poate respira singur, este conştient, dar cu o stare generală critică, fiind în continuare urmărit în ATI”, a explicat conf. dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.

Medicii spun că este vorba despre un caz impresionant, fiind un bărbat care are grijă singur de cei doi copii ai săi după ce soţia sa a plecat la muncă în străinătate. Odată cu acest caz, au fost reluate procedurile de dializă hepatică de la spitalul ieşean, după o perioadă de peste doi ani în care procedura a fost sistată din motive birocratice. Aici se fac astfel de proceduri încă din anul 2010, când Spitalul “Parhon” a fost inclus în Programul Naţional de Terapie Intensivă a Insuficienţei Hepatice fiind realizate peste 30 de dialize hepatice care au făcut diferenţa între viaţă şi moarte. “Un pacient cu insuficienţă hepatică este un pacient foarte grav, cu afectare organică multiplă. Cu cât aceste tehnici de epurare hepatică sunt implementate mai repede, cu atât şansele de supravieţuire cresc, pentru că au scopul de a ajuta la regenerarea ficatului. Dializa hepatică este indicată în insuficienţa hepatică acută de multiple cauze, infecţioase, toxice, metabolice, boli autoimune, cât şi în acutizări ale unei suferinţe hepatice complexe”, a explicat dr. Carmen Volovăţ, medic primar nefrolog şi coordonatorul programului de dializă hepatică de la unitatea medicală.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*