Luni 21 Iunie 2021, Actualizat acum 171 zile 12:00 am

 

Patru bărbați răniți după ce s-au răsturnat de mai multe ori cu mașina. Șoferul era aproape în comă alcoolică și mergea la serviciu

Foto: arhiva

Un accident cu patru răniți a avut loc miercuri dimineață pe un drum județean din Suceava. Dumitru Ovidiu A., de 42 de ani, din comuna botoșăneană Cristești, se deplasa de acasă către locul de muncă din municipiul Suceava, conducând  un autoturism Dacia, pe D.J. 208 C. În autoturism se mai aflau Dumitru L, Lucian C. și Doru C., toți din Cristești.

La aproximativ 200 metri după ce a intrat în județul Suceava, șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum, respectiv asfalt umed, iar într-o ușoară curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcției de deplasare a autoturismului, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat de mai multe ori pe o distanță de aproximativ 60 metri, pe terenurile agricole din dreapta drumului.

Toți cei patru bărbați din mașină au fost răniți și au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Botoșani.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 1,26 mg/litru alcool în aerul expirat”, susțin polițiștii.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*