Joi 06 Mai 2021, Actualizat 12:00 am

 

Tăierea nucului din curte, interzisă prin lege și sancționată cu amenzi usturătoare

Foto: botanistii.ro

Gospodarii care dețin nuci în curte nu mai au voie să îi taie. Această acțiune este interzisă de Legea pomiculturii nr. 348/2003, iar încălcarea ei poate fi sancționată cu amenzi de până la 10.000 de lei. Astfel, nucul din propria gospodărie nu mai poate fi tăiat dacă proprietarul nu dispune de o autorizație specială, fie că este vorba despre un singur copac sau mai mulți.

Cererea pentru autorizație se face cu o lună înainte de tăiere

Autorizația care permite gospodarilor să taie nuci se obține de la Direcțiile pentru Agricultură Județene. Documentul este necesar atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice. Astfel, procesul prin care se obține autorizația începe prin depunerea unui cereri la Direcțiile pentru Agricultură Județene, cu o lună înainte de data la care se dorește tăierea copacului, acțiune care se poate face legal doar după ce solicitarea a fost aprobată de către organele competente.

Autorizația este necesară în baza Legii pomiculturii nr. 348/2003, nucul fiind o specie protejată. Cultura nucului răzleț, însemnând copacii situaţi la distanţă unii de alţii sau cea extensivă, intensivă sau superintensivă este protejată de această lege, iar lipsa autorizației speciale la tăiere poate fi sancționată cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei. Actul normativ este valabil pentru toți proprietarii, indiferent dacă este vorba despre persoane fizice sau persoane juridice.

Legea pomiculturii stipulează motivele pentru care proprietarii pot primi autorizația de tăiere. Motivele trebuie să se încadreze în următoarele condiții:

  • sunt îmbătrâniţi şi au ramuri uscate în proporţie de 60% din coroană
  • sunt amplasaţi într-un perimetru unde urmează să se construiască obiective de interes naţional sau local
  • sunt amplasaţi pe aliniamentele drumurilor naţionale şi se pune în pericol siguranţa circulaţiei rutiere

Sursa: agromedia.ro


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*