Joi 06 Mai 2021, Actualizat 12:00 am

 

Restaurantele ai căror angajați vor fi vaccinați ar putea fi deschise, indiferent de rata de infectare

Pentru prima dată de când a început campania de imunizare, numărul locurilor disponibile pe platformă l-a depășit pe cel al persoanelor aflate pe lista de așteptare.

Doar în mai vor ajunge în România șase milioane de doze, dintre care mai bine de jumătate, de la compania Pfizer, iar modalitățile de vaccinare vor fi tot mai multe: prin medicii de familie, cu programare direct la centre, cu echipe mobile în zonele rurale sau chiar în spitale non-Covid.

Autoritățile vin cu noi măsuri pentru a accelera procesul de imunizare care va duce, după cum a declarat premierul la ridicarea unor restricții. De exemplu, restaurantele ai căror angajați vor fi vaccinați vor putea fi deschise, indiferent de rata de infectare.

Cu cât ne vom vaccina mai mulți, cu atât vom avea mai multe restricții ridicate. Este mesajul ferm al premierului, Florin Cîțu.

Florin Cîțu, prim-ministrul României: „Am vorbit cu cei din HORA, cu restaurante. Mă interesează să avem tot persoanlul vaccinat, ca să putem să eliminam din restricții. Ceea ce doresc eu e să avem restaurantele deschise, poate la o anumită capacitate, indiferent de rata de incidență, dar asta se poate face numai dacă avem avem o campanie de vaccinare de succes atât în localități, cât și în sectorul respectiv.″

Pentru intensificarea campaniei de imunizare anti-Covid, în special în mediul rural va fi relaxată și înscrierea pe liste. Astfel, oamenii vor putea suna la call center ori la un centru de vaccinare sau vor putea merge direct acolo pentru a se programa.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare„Extinderea metodelor de vaccinare: prin medici de familie, echipe mobile, 14 județe în care vom demara această etapă și 7 județe în care vor fi dislocate centre mobile.”

O altă măsură pentru intensificarea campaniei de vaccinare anti-Covid este cea prin care se va face imunizarea în spitalele non-Covid. Pacienții vor putea primi injecția chiar în secția în care sunt internați. Cel mai probabil, spune coordonatorul campaniei de imunizare, la nivelul fiecărei clinici sau secție din spital va fi desemnată o echipă care să-i vaccineze pe bolnavii care doresc. Evident, înainte, se va face un instructaj prin care medicii și asistentele vor fi învățați să prepare serul.

Și campaniile locale sunt importante pentru crește numărul celor vaccinați. În Timișoara, între 23 și 26 aprilie va fi organizat un maraton de vaccinare. Timp 64 de ore fără pauză sute de medici și voluntari vor administra serul Pfizer.

Georgiana Bobouțanu, medic coordonator centru vaccinare„Veniți la vaccinare. Trebuie să mergem pe acest drum, să ieșim din acest virus, din această pandemie, să golim terapiile intensive.″

Dorel Săndesc, vicepreședintele Asociației de Terapie Intensivă„Sunt oameni care s-au înscris pe platformă deja din Austria, din alte țări, pentru că acolo, în țări mult mai dezvoltate, iată, vor putea fi programați începând cu luna octombrie. Dacă această acțiune este de succes, noi suntem gata să o reluăm, să mai facem și alte ediții.″

La țară, autoritățile apelează la ajutorul celor din primării, ca să întocmească liste cu doritorii.

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății„Cu privire la calendarul livrărilor, faţă de săptămâna trecută nu s-a schimbat nimic pentru luna aprilie. Vorbim de un total de 2.958.870. Însă avem câteva veşti noi. În săptămâna cinci, în ultima săptămână din aprilie, o să avem o tranşă de vaccin produs de BioNTech-Pfizer, o tranşă record pentru România, vorbim de 725.400 de doze de vaccin care vor fi livrate. La fel pentru luna mai, vorbim de 697.320 de doze săptămânal, până în ultima săptămână, când avem prognozate a fi livrate peste un milion de doze, respectiv 1.091.610, totalizând astfel pentru luna mai 3.882.060 de doze. Aşa cum spuneam, pentru Moderna se va trece la livrări săptămânale, pentru luna mai 128.400 în fiecare săptămână, 513.600, pentru AstraZeneca vorbim de 1.047.962 de doze în luna mai şi, în funcţie de cum vom arăta lucrurile şi pentru vaccinul produs de Johnson & Johnson, pentru estimările pe care le avem vorbim de 518.000 de doze pentru luna mai. Avem un total astfel de 5.962.022 de doze pentru luna mai, cifrele sunt asemănătoare şi pentru luna iunie”.

Aproape 1,7 milioane de români au primit până acum cele două doze de ser anti-Covid.

Sursa: Stirile ProTV


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*