Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

FOTO O vilă și un autoturism, distruse de flăcări

Pompierii militari ai Detașamentului Vatra Dornei și ai Punctului de Lucru Poiana Stampei, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dorna Candrenilor, au intervenit, sâmbătă, cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Dorna Candrenilor.

La sosirea echipajelor, ardea o locuință particulară (construcție din lemn, P+1, cu două garaje la nivelul parterului și cu o amprentă la sol de aproximativ 80 de metri pătrați), cu pericol de propagare la anexele gospodărești și la o altă locuință aflată în aceeași curte, dar și la un depozit de materiale de construcții.
Incendiul a fost lichidat la ora 22:47.

Pe lângă casa de locuit, cu mai multe bunuri din interior, au mai fost afectate de foc bara de protecție față și farurile unui autoturism.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de un burlan metalic neizolat corespunzător față de materialele combustibile.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat construcțiile anexe, două autoturisme și cea de-a doua locuință din gospodărie, precum și depozitul de materiale de construcții, aflat în imediata vecinătate.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*