Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

FOTO Incendiu de proporții la Costileva de Sus! O gospodărie a fost distrusă de flăcări

Pompierii militari de la subunitățile din Vicovu de Sus și din Rădăuți au intervenit aseară pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Costileva de Sus, comuna Ulma. Evenimentul a fost anunțat pe 112, luni, în jurul orei 22:00.

Gospodăria se află într-o zonă cu drum neamenajat și pante neaccesibile autospecialelor cu apă și spumă. Pompierii militari au urcat pe jos aproximativ trei kilometri până la locul incendiului și au trecut la localizarea flăcărilor cu mijloace de primă intervenție (lopeți, zăpadă, pământ).
La fața locului, mai multe construcții ale gospodăriei (casa de locuit, bucătăria de vară, șura și alte anexe), majoritare din lemn, dispuse pe o suprafață totală de aproximativ 300 mp, ardeau generalizat. De asemenea, exista pericolul de propagare a flăcărilor la un fânar, la un garaj și la fondul forestier, aflate în imediata apropiere.

Ulterior, o autospecială de capacitate mică (500 litri de apă), având dimensiuni reduse a reușit să ajungă la locul intervenției. De asemenea, mai mulți voluntari din comună și un utilaj TAF au sosit în sprijinul militarilor, în efortul de a lichida incendiul. Intervenția a fost deosebit de dificilă, de durată îndelungată cu temperaturi scăzute și cu efort fizic solicitat la maxim.
Deși construcțiile din lemn cuprinse de flăcări, cu bunurile aferente, nu au mai putut fi salvate, pompierii militari și voluntarii aflați la fața locului, în urma efortului susținut, au reușit să salveze fânarul, garajul, dar și fondul forestier aflate foarte aproape de locul focarului.
Incendiul a izbucnit din cauza efectului termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*