Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Zvoriștea și Zamostea, au intervenit cu 4 autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din satul Buda, comuna Zvoriștea. Accesul autospecialelor către locul incendiului a fost îngreunat de căile de acces, din localitate, înguste, dar și de autovehiculele parcate neglijent.
La sosirea echipajelor, ardeau acoperișul casei de locuit și bunuri din interiorul podului (locuință tip „duplex”, cu doi proprietari), cu pericol de propagare la întreaga construcție. Incendiul a fost lichidat la ora 20:20.
Au ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 150 mp, obiecte de mobilier, elemente de tâmplărie, materiale textile și alte bunuri.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat necorespunzător față de materialele combustibile. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul construcției, cu bunurile aferente.