Descoperire macabră, marți, în fața unui bloc din municipiul Suceava. Un bărbat de 51 de ani a fost găsit mort lângă o bancă. Acesta era cunoscut ca făcând parte din mediul persoanelor fără adăpost, care vagabondează pe raza municipiului Suceava.
Se pare că acesta, în trecut, a fost transportat în repetate rânduri de către ambulanță, fiind găsit în stare de ebrietate sau căzut de la același nivel, având diverse traumatisme. De asemenea a fost observat pe banca din fața blocului în ziua precedentă, consumând alcool.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean în vederea efectuării necropsiei.