Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

Copil pozitiv pentru Covid-19 la Vatra Dornei, perfect sănătos în Austria!

O familie care locuieşte în Austria a venit în România ca să-şi petreacă concediul. Soţii şi copilul lor s-au testat pentru COVID-19. Singurul depistat cu SARS- COV-2 a fost băieţelul. Chiar şi aşa, părinţii au decis să părăsească ţara. Când au ajuns în Austria, au repetat testul copilului, iar rezultatul a ieşit negativ.

Doi soţi care locuiesc în Austria, au decis să vină în România ca să-şi petreacă vacanţa împreună cu rudele, în ciuda pandemiei de COVID-19. La final de concediu, înainte să se întoarcă acasă, şi-au făcut testele pentru depistarea SARS-COV-2, aşa cum cere legislaţia austriacă. Probele au fost analizate în laboratorul Spitalului Municipal din Vatra Dornei, iar cei doi soţi au primit rezultatele pe 29 iulie.  Analizele adulţilor au ieşit negative, în timp ce băieţelul a fost diagnosticat cu COVID-19.

Părinţii au fost anunţaţi că micuţul trebuie internat obligatoriu în spital timp de 48 de ore.  „Clar că nu am fost de acord cu aşa ceva, să duc copilul sănătos şi să-l iau cu o boală. Am luat copilul şi am venit în Austria, repetăm testul, aşteptăm cu sufletul la gură să vină rezultatul şi vine negativ”, a scris mama copilului, pe contul său de Facebook.

Ca să-şi susţină afirmaţiile, ea a publicat buletinul de analiză eliberat de Spitalul Vatra Dornei, în care scrie negru pe alb că copilul are COVID-19 şi în care se precizează că testul a fost făcut cu un aparat de tip Real Time PCR.

Totodată, femeia a publicat un mesajul pe care l-a primit prin SMS de la laboratorul din Austria prin care a fost înştiinţată că rezultatul este negativ.

”Bună tuturor!
In urma cu 4 zile postam pe Facebook ce am pățit in România. În cele din urmă am mai repetat de 2 ori testele pentru COVID în Austria si ce sa vezi?! În Austria ies negative si nu are copilul nimic. Cum mama naibii se întâmplă numai in România să iasă așa multe teste pozitive? Aici de ce se poate repeta testul si acolo nu? Cum??? Spuneți voi ca eu nu mai stiu ce sa cred! Cum e posibil sa suni la DSP și să îți spună că o să discutăm cu doamna directoare să vedem ce putem face pentru părinți dumneavoastră nu e deajuns ce ați trimis pentu ai scoate din carantină. Măi oamenii bunii noi așa am primit rezultatele aici nu am de unde să vă trimit dosare întregi cum vreți voi! Îmi vine să îi înjur de numa🤬🤬🤬. Dar există un Dumnezeu si adevărul o sa iasă la iveală cu tot circul ăsta! Nu o să ne lăsăm așa o să mergem mai departe pentru copilul nostru. Dragii mei nu mai credeți tot ce spun ei. Deschide-ți ochii. Aici îi si dovada testelor! Sănătate!”,
a mai scris românca.

Sursa: ziarulromanesc.at


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*