Vineri 10 Iulie 2020, Actualizat acum 191 zile 12:00 am

 

FOTO Doi bărbați reținuți după percheziții într-un dosar de braconaj

Având în vedere datele şi informaţiile deţinute la nivelul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – IPJ Suceava, cu privire la activitatea infracțională a unor bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 48 de ani, toţi din comuna Sucevița, la data de 20.06.2020, polițiștii, sprijiniţi de 10 luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale – IPJ Suceava, 4 lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava și 3 polițiști  din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul Criminalistic, au pus executare 3 mandate de percheziţie domiciliară emise de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Rădăuți.

Cele trei persoane vizate erau suspetate de deținerea ilegală la domiciliile lor de arme şi muniţii letale, pe care le utilizează la activități de braconaj cinegetic.

În urma efectuării perchezițiilor la cele trei locații au fost identificate şi ridicate două arme letale de vânătoare prevăzute cu lunetă și un pistol.

Totodată, au fost ridicate 18 elemente de muniție, 3 lunete, un binoclu și 4 capcane.
De la locuințele vizate au fost confiscate și 7 trofee de vânat  și 125 kg carne vânat.

Din verificările efectuate s-a constatat că nici unul dintre cei trei bărbați  nu figurează ca fiind posesor legal de arme și muniții, iar armele nu figurează înscrise în evidențe.

În cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cei trei suspecți pentru comiterea infracțiunilor de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, „uzul de armă fără drept” și „braconaj cinegetic”.

Față de doi suspecți de 23 și 26 de ani, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi pusă în mișcare acțiunea penală și prezentați procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți cu propunere de arestare preventivă.
Cei doi au fost încarcerați în arestul IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*