Vineri 10 Iulie 2020, Actualizat acum 191 zile 12:00 am

 

FOTO Percheziții cu mascații la Cârlibaba, Rădăuți și Vicovu de Jos. Ce au căutat anchetatorii

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei, sprijiniți de polițiști din cadrul Poliției municipiului Rădăuți, luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale și lucrători din cadrul IJJ Suceava, au pus în aplicare, pe 11 iunie, 6 mandate de percheziție domiciliară în localitățile Cîrlibaba, Rădăuți și Vicovul de Jos, ocazie cu care s-au ridicat mai multe documente cu regim special, documente contabile și un dispozitiv confecționat artizanal ce a fost folosit la marcarea ilegală a arborilor pentru tăiere.

Perchezițiile au fost efectuate de către polițiști sub coordonarea procurorului de caz într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de „tăiere ilegală de arbori”, „furt de arbori” și „folosirea dispozitivelor speciale de marcat fără drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare”.

Din cercetările efectuate și documentarea activității infracționale, polițiștii au constatat că la data de 06.11.2019, polițiștii Postului de Poliție Cârlibaba au efectuat verificări împreună cu personal silvic, în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Cârlibaba, sesizându-se  din oficiu cu privire la faptul că din pădurea proprietatea statului, au fost tăiați fără drept și sustrași 34 arbori esență molid.

Ulterior, cu ocazia extinderii cercetărilor prin dispunerea unor controale de fond împreună cu personal silvic s-a constatat tăierea ilegală  a 671 de arbori, cu  un volum total de 422,3 m3.
Parte a materialului lemnos care a provenit din tăierile ilegale și care însumează cantitatea totală de 422,3 m3, pentru a fi introdus în circuitul legal și  a crea o aparență de legalitate, a fost transportat prin intermediul unor societăților comerciale cooptate în activitatea infracțională.

Aceste societăți comerciale, profitând de faptul că aveau partizi autorizate spre exploatare pe raza cantonului, au emis avize de însoțire aferente transportului de material lemnos din respectivele partizi licitate legal, dar parte din ele neexploatate (lemn de calitate inferioară),  substituind materialul lemnos, pentru a-l transporta în mod ilegal.
Din concluziile raportului de constatare criminalistică, dispus în cauză, a rezultat că pe suprafața exterioară a mai multor cioate rămase la fața locului, au fost identificate impresiuni circulare ce par a fi create de un dispozitiv de marcare confecționat artizanal. Prin comiterea faptelor a fost cauzat un prejudiciu total de 189.666 lei.
Urmare a probatoriului administrat, în cursul zilei de ieri au fost desfășurate 6 percheziții domiciliare, fiind găsit și ridicat pentru cercetări inclusiv dispozitivul confecționat artizanal ce a fost folosit la marcarea ilegală a arborilor pentru tăiere

În cauză s-a dispus reținerea pentru 24 ore a unui bărbat de de 57 ani, din com. Vicovu de Jos, bănuit că a organizat și coordonat activitatea infracțională și care urmează a fi prezentat instanței competente cu propunere de arestare preventivă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*