Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

USV a câștigat competiția de Soluții pentru Secvențierea genomului SARS-CoV-2

În cadrul competiției de Soluții pentru Secvențierea genomului SARS-CoV-2 și analiza filogenetică a tulpinilor circulante în România, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, proiectul coordonat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a fost declarat unic câștigător.

După o primă etapă a competiției, lista scurtă cu potențialii contractori a cuprins 25 de instituții (universități, institute de cercetare și spitale), grupate în cadrul a 10 proiecte declarate eligibile. După cea de a doua etapă, proiectul coordonat de USV a rămas în competiție cu alte două proiecte, coordonate de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București, în parteneriat cu alte 12 instituții, printre care și Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof.dr. Matei Balș” București, Universitatea București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Proiectul USV declarat câștigător a fost inițiat de Prorectorul cu activitatea științifică al USV, prof.univ.dr Mihai Dimian, și este coordonat științific de  prof. univ. dr. Mihai Covașă, Directorul Departamentului de Sănătate și Dezvoltare Umană al USV, fiind implementat în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara, Institutul Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuță” Cluj Napoca și Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova. Menționăm faptul că acestui demers științific al USV i s-au alăturat cercetători români și străini din cadrul Universității Howard din Washington DC (SUA), Institutului Superior de Sănătate din Roma (Italia) și Universității din Pittsburgh (SUA).

Proiectul are ca scop analiza genetică a virusului SARS-COV02, identificarea și  monitorizarea tulpinilor circulante în diferite regiuni geografice din România, precum și a relației acestora cu diversele tipuri de infecții prezente în România și a potențialui de adaptare la organismele umane. Acest proiect, unic în România, va contribui la o mai bună înțelegere a originii epidemiei COVID-19 și a evoluției acesteia în România, precum și la adaptarea măsurilor și tratamentelor la tipurile de tulpini circulante în România ale acestui virus. La nivel global, există deja un efort masiv de cercetare în această direcție, conducând la o cartare filogenetică a SARS-CoV-2, numai în Canada și Marea Britanie fiind deja alocate 40 de milioane de dolari, respectiv 20 de milioane de lire sterline pentru consorțiile formate cu scopul realizării  acestor studii genomice. Bugetul total alocat proiectului coordonat de USV este aproximativ 3 milioane de lei, peste 1 milion de lei fiind alocati kit-urilor de secvențiere și consumabilelor necesare. Perioada de implementare este de 18 luni, primele rezultate fiind estimate a fi disponibile pentru autoritățile naționale și organismele internaționale după primele 3 luni. Informații detaliate privind competiția de proiecte pot fi consultate pe website-ul UEFISCDI: https://uefiscdi.gov.ro/solutii-2020-secventierea-genomului-sars-cov-2-si-analiza-filogenetica-a-tulpinilor-circulante-in-romania .

Acest demers se alătură altor inițiative ale USV, implementate cu succes în perioada în care comunitatea a fost greu încercată de pandemia COVID-19, precum: punerea în funcțiune a unei linii semi-automate de testare pentru coronavirus, ce funcționează de 2 luni în cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava, înființarea unui centru de consiliere psihologică gratuită pentru persoanele afectate, dezvoltarea de aplicații IT pentru creșterea eficienței în gestionarea și transmiterea informațiilor asociate, realizarea unei hărți interactive online cu informații medicale pentru județele Suceava și Botoșani, alocarea de spații de cazare pentru cadrele medicale, etc.

Acest rezultat de excepție reconfirmă calea de excelență urmată de USV, chiar și în domenii aflate încă la început de drum în această instituție, precum medicina și biologia moleculară.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*