Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

FOTO Casă distrusă de un incendiu. Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale

Un incendiu a avut loc în localitatea Voitinel, luni seară. Pompierii militari de la subunitățile din Vicovu de Sus, Rădăuți și Siret, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Votinel, au intervenit cu 5 autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, din comuna Voitinel.

La sosirea echipajelor, ardea acoperișul locuinței, cu pericol de propagare la întreaga clădire și la vecinătăți. Incendiul a fost lichidat la ora 22:50.

Acoperișul casei, construit din lemn, cu învelitoare din tablă, a ars pe o suprafață de aproximativ 130 mp. S-au degradat tavanul și pereții casei (din lemn), precum și bunuri din interiorul gospodăriei.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric neizolat corespunzător.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și o construcție anexă, cu bunurile aferente.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*