Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

VIDEO Acțiune de amploare a polițiștilor suceveni pentru dombaterea delictelor silvice și monitorizarea respectării ordonanțelor militare

Peste 300 de polițiști suceveni vor acționa zilnic în perioada următoare în cadrul unei ample acțiuni având ca obiect prevenirea și combaterea delictelor silvice dar și monitorizarea modului de respectare a restricțiilor de circulație și a celelalaltor interdicții impuse.
Acțiunea a debutat în dimineața zilei de 27.04.2020, în zona Rădăuți – Marginea – Sucevița – Voivodeasa – Palma. În ultimele două săptămâni polițiștii au identificat un risc sporit privind activitatea ilicită în sfera delictelor silvice, fiind confiscați peste 350 metri cubi material lemnos.

Grupele de polițiști din cadrul serviciilor operative ale IPJ Suceava, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți și secțiilor arondate, împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzilor Forestiere Cluj și Vrancea care au acționat la sol și în fondurile forestiere au fost sprijinite din aer de către un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General al Aviației.

Polițiștii au efectuat verificări în fondul forestier dar și pe căile de acces și drumurile publice, fiind oprite și controlate toate transporturile de material lemnos.
Grupele de intervenție și specialiștii silvici au fost orientați prin coordonate GPS furnizate de echipajul aerian IGAV spre zonele în care s-a observat activitate de exploatare sau alte zone împădurite în care au fost observate vehicule sau alte ansambluri.

În paralel, pe raza municipiului Rădăuți dar și pe drumurile publice adiacente au fost organizate filtre rutiere fiind verificat modul de respectare a ordonanțelor militare, inclusiv restricțiile de circulație.

A doua componentă a acțiunii – respectiv monitorizarea și verificarea modului de respectare a ordonanțelor militare în zona carantinată a avut loc luni.

Aeronava IGAV monitorizează spațiul aerian din zonele Pătrăuți, Salcea, Șcheia, precum și întregul inel de carantină iar la sol peste 100 de polițiști, polițiști locali, jandarmi și militari organizează filtre pe ambele sensuri de mers pe raza municipiului Suceava și a localităților limitrofe carantinate prin oprirea totală a traficului și verificarea tuturor vehiculelor și persoanelor.
Echipaje de intervenție suplimentare, inclusiv o grupă de luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale sunt direcționate din aer spre zonele cu aflux sporit de cetățeni sau cu valori ridicate de trafic.

În realizarea demersului comun – siguranța și sănătatea noastră, le cerem cetățenilor să manifeste înțelegere și receptivitate la acțiunile noastre chiar dacă activitățile de verificare minuțioase le pot răpi câteva momente suplimentare. Ceea ce facem este în interesul tuturor și pentru un deznodămând fericit cât mai rapid legat de situația pandemiei Covid. Le mulțimim cetățenilor pentru înțelegere și îi asigurăm că scopul nostru nu este unul sancționator, ci are în vedere siguranța și sănătatea noastră, a tuturor. Vom acționa ferm acolo unde situația o impune punctual, iar pentru cetățenii de bună credință suntem doar parteneri pe care vă puteți baza”, susțin reprezentanții Poliției Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*