Marti 23 Aprilie 2024, Actualizat acum 113 zile 12:00 am

Medicul care și-a lăsat familia pentru a ajuta la Suceava. Soțul și copilul au venit să o vadă, dar la distanță. „Mami, am venit să-și spunem…”

În seara zilei de 23 martie, Alina, medic rezident în Iași, era acasă, împreună cu soțul și fetița ei de 3 ani și jumătate.
Tocmai ieșise din gardă, dar încă mai avea energie să se joace cu copilul. La un moment dat a primit un mesaj pe telefon: “În județul Suceava sunt probleme mari! E nevoie urgent de personal medical, medici, asistente!..”
Alina, născută în Suceava, și-a privit copilul apoi i-a spus soțului:
– E nevoie urgentă de medici în județul meu, în Suceava. Plec acolo, nu pot să-mi las sucevenii la greu!
– Ai grijă de tine, noi te așteptăm acasă!

În jumătate de oră, Alina era deja pe drum. Știa că în seara aceea nu putea să intre în serviciu pentru că nu trecuseră 12 ore de la ultima tură, dar a doua zi la prima oră era la spitalul din Rădăuți. Timp de trei zile a primit și asistat persoane cu simptome de infecție cu Covid-19. La un moment dat ea însăși a prezentat simptome specifice. Din fericire, testul nu a confirmat prezența virusului.

În aceste zile, îi ajută pe colegii de la UPU Suceava. Ieri dimineață, însă, a trebuit să meargă să preia un caz de la Iași. Și-a sunat soțul, ca de obicei, să vadă dacă totul e bine acasă. Însă a avut parte de o surpriză! Soțul și fetița veniseră aproape de spital să o vadă pentru câteva momente. Emoția a fost copleșitoare…
– Îmi pare rău că nu pot să vă strâng în brațe, dar vă rog să aveți grijă de voi, vă iubesc mult!
– Mami, am venit să-ți spunem LA MULȚI ANI! Te așteptăm să vii repede acasă!

Cât a durat drumul de întoarcere spre Suceava, pe chipul Alinei au curs lacrimi. Lacrimi pe care numai o mamă care nu-și poate strânge copilul în brațe, în fiecare zi, le poate înțelege. Uitase și că în urmă cu două zile a fost ziua ei, dar acum a primit cel mai frumos cadou.

Sursa: Facebook/ Ministerul de Interne


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*