La 29.03.2020, ora 20.50, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209B din comuna Mălini, o localnică de 31 ani nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga, iar din cauza griblurii a intrat în derapaj, intrând în coliziune cu 5 metri glisieră, un stâlp de electricitate și gardul unui imobil.
Din accident a rezultat rănirea gravă a unui localnic de 39 ani, pasager în autoturism, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.