Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

FOTO Două gospodării afectate de un incendiu

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Slatina, au intervenit, pe 21 februarie, cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Slatina.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la adăpostul de animale, cu pericol de propagare la casa de locuit și la o anexă gospodărească.

Au ars: adăpostul de animale, construit din lemn și acoperit cu azbociment, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, și circa o tonă de fân. În incendiu au pierit doi porci și un cal.

Scânteile purtate de vânt au aprins și acoperișul unei case din vecinătate, care a ars pe o suprafață de aproximativ 6 mp. Din fericire, focul a fost observat la timp și lichidat în limitele găsite.

Inițial, incendiul a izbucnit din interiorul adăpostului de animale, unde s-au aprins plFante furajere, cel mai probabil din cauza jocului copiilor cu focul.

Incendiul a fost lichidat la ora 12:20, iar pompierii au salvat casele de locuit ale celor doi proprietari afectați și o construcție anexă din prima gospodărie.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*