Sâmbătă dimineață, muncitorii care efectuau lucrări de amenajare a malurilor râului Moldova, pe raza orașului Gura Humorului, au descoperit un obiect metalic, asemănător unui element de muniție. Evenimentul a fost anunțat prin 112, iar la fața locului a fost trimisă Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava.
Militarii au securizat zona și au identificat un proiectil exploziv, calibrul 152 mm, care provine din Al Doilea Război Mondial. Muniția era echipată complet și în perfectă stare de funcționare.
Perimetrul din zonă a fost cercetat și detectat de către pirotehniștii suceveni, care au efectuat și un instructaj cu șeful lucrărilor, cu privire la modul de comportare al personalului din subordinea sa, în cazul unei experiențe similare.
Elementul de muniție a fost ridicat și transportat în condiții de siguranță. Acesta a fost depozitat provizoriu, până la distrugerea controlată într-un poligon autorizat.