Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

Gospodărie mistuită de flăcări la Călinești- Enache

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit, miercuri, cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, în satul Călinești-Enache, din comuna Dărmănești.
La sosirea echipajelor, ardeau acoperișul casei de locuit și o anexă gospodărească, ambele construcții majoritare din lemn, cu pericol de propagare la un adăpost de animale.

Incendiul a fost lichidat la ora 11:05.
Au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 100 mp, precum și anexa gospodărească, cu o suprafață de aproximativ 20 mp. S-au degradat planșeul și pereții locuinței.
Incendiul a izbucnit din construcția anexă, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat adăpostul de animale.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*