Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Peste 620.000 de turiști au vizitat județul Suceava, anul trecut

În 2019 numărul total de turiști care au vizitat județul Suceava: 621.684 (87% turiști români, 13% turiști străini. Cifra de 500.000 turiști cazați în județul Suceava a fost atinsă în a doua jumătate a lunii octombrie 2019.

Județul Suceava se află pe locul III la nivel național ca număr de structuri de primire turistică – 801, după județele Constanța și Brașov. Ca și număr de structuri de primire turistică, la nivel regional, județul Suceava ocupă locul I, deținând o pondere de 45,6% în totalul structurilor de primire turistică înregistrate la nivelul Regiunii Nord-Est.

Ca și capacitatea de cazare turistică existentă (număr de paturi), județul Suceava dispune de un număr de 16.058 locuri de cazare (paturi), locul I la nivel regional, cu o pondere de 39,3% în totalul locurilor de cazare înregistrate la nivelul Regiunii Nord-Est.

Cele mai răspândite structuri de primire turistică la nivelul județului Suceava sunt cele cu până la 30 locuri de cazare, clasificate în cea mai mare parte ca și pensiuni.

La nivelul județului Suceava sunt 707 pensiuni: 307 având mai puțin de 10 paturi, cu 2.256 locuri de cazare și 400 structuri de primire turistică având între 11 și 30 paturi cu 7.054 locuri de cazare.

În anul 2019 au fost clasificate un număr de 52 structuri de primire turistică, cu 7% mai mult față de 2018.

Un impact semnificativ în circulația turistică l-a avut și deschiderea pârtiei de schi de la Câmpulung Moldovenesc. În primele 3 luni ale anului 2019 s-au cazat în localitățile Câmpulung Moldovenesc, Pojorâta, Sadova și Vama un număr de 5.702 turiști, cu 43,8% mai mulți față de ianuarie-martie 2018.

În anul 2019 cei mai mulți turiști s-au cazat în stațiunea turistică Gura Humorului (21,2% din numărul total al turiștilor), în municipiul Suceava (18,7%) , Vatra Dornei (15,8%).

Municipiul Suceava atrage de la an la an mai mulți turiști și datorită atracțiilor sale culturale. Unul dintre cele mai reprezentative obiective din oraș, Cetatea de Scaun a Sucevei a înregistrat pe parcursul anului 2019 un număr de 210.308 vizitatori, cu 8,7% mai mulți față de anul 2018. Muzeul Satului Bucovinean a atras 72.642 vizitatori, mai mulți cu 22,4% față de 2018, în timp ce Muzeul de Istorie a fost vizitat de 61.294 consumatori culturali.

La nivel regional județul Suceava înregistrează o durată medie de ședere de 2.2 zile/turist (în ușoară creștere – 5% față de 2018), care este superioară valorii de 1,7 nopți cazare/turist ce se înregistrează ca medie la nivelul regiunii de dezvoltare Nord Est.

Cea mai mare durată medie de ședere în județul Suceava s-a înregistrat în lunile octombrie și noiembrie (2,4 zile), urmate de lunile iulie (2,3 zile), august, septembrie și februarie (fiecare cu câte 2,2 zile).

În anul 2019 Bucovina ca destinație turistică a fost promovată de serviciul de specialitate al Consiliului Județean Suceava la 11 târguri şi expoziții de profil (2 naționale şi 9 internaționale).


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*