Joi 21 Noiembrie 2024, Actualizat 12:00 am

Ce trebuie să știți pentru a evita incendiile specifice sezonului rece. Recomandările transmise de ISU Suceava

În ciuda numeroaselor campanii de prevenire susținute de către ISU Suceava, sunt în continuare  incendii specifice sezonului rece. Din nefericire, unele dintre ele s-au soldat și cu pierderi de vieți omeneșeti.
ISU roaga cetățenii să trateze aceste recomandări cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a transforma propria locuinţă în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga familie.

Ce trebuie să știți

Sobe cu şi fără acumulare de căldură
– sobele vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate de persoane specializate şi autorizate;
– pardoseala combustibilă din faţa uşilor sobelor va fi protejată cu o tablă de dimensiunile 50×70 centimetri, asigurând astfel protecţia faţă de căderea accidentală a jarului sau a lemnelor aprinse;
– focul din sobe va fi supravegheat în permanenţă;
– nu lăsaţi copiii să alimenteze soba;
– evitaţi supraîncălzirea sobelor;
– nu se va încărca soba cu lemne pe parcursul nopţii.

Coșuri pentru evacuarea fumului
– coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an;
– în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere;
– coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.

Instalaţii electrice
– se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizaţii;
– se vor utiliza numai siguranţe omologate în tablourile electrice;
– evitaţi suprasolicitarea instalaţiilor electrice.

Instalaţii de încălzire
– aprinderea focului la aragaz sau în sobele alimentate cu gaze naturale se va face pe principiul „gaz pe flacără”;
– cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat şi se vor stinge cu apă;
– verificarea etanşeităţii buteliei de aragaz şi a instalaţiei de alimentare cu gaze se va face numai cu emulsie din apă şi săpun;
– pentru încălzirea camerelor de locuit se vor utiliza numai aparate electrice omologate.

Pentru pomul de Crăciun
Pentru a evita producerea unei situaţii de urgenţă în pragul Sărbătorilor de iarnă, vă sfătuim să aveţi în vedere următoarele reguli la împodobirea pomului de Crăciun:
– alegeţi un brad proaspăt, cu maxim 2-3 zile înainte de montarea lui, deoarece în 10 zile bradul pierde 50% din conţinutul de apă, iar în următoarele 4-5 zile pierderea ajunge la 80%, sporind potenţialul de inflamabilitate al bradului;
– dacă aveţi brad artificial, verificaţi dacă este un bun conductor şi acordaţi o atenţie deosebită instalaţiilor electrice care trebuie să fie bine izolate;
– aşezaţi pomul departe de sobele în care se face foc, de calorifere sau alte aparate de încălzit, la distanţă de perdele, draperii, pereţi acoperiţi cu hârtii sau ţesături;
– nu aşezaţi sub pomul de iarnă lucruri care se aprind sau ard uşor;
– asiguraţi o stabilitate cât mai bună a pomului (un vas mare cu pietre sau trepied de metal);
– nu lăsaţi instalaţia de iluminat aprinsă când nu sunt persoane în încăpere sau pe timpul nopţii;
– folosiţi pentru decorare cât mai multe globuri şi obiecte din sticlă (nu se recomandă folosirea vatei);
– nu vă apropiaţi cu ţigara aprinsă de pomul de iarnă şi nu aruncaţi resturi de ţigări lângă suportul pomului;
Bradul de Crăciun instalat în casă şi împodobit cu accesorii tradiţionale poate fi cuprins de flăcări în mai puţin de 1 minut! Dacă se produce un astfel de eveniment, întrerupeți curentul, acoperiţi pomul cu o pătură udă, pentru a stinge focul, şi sunaţi la 112!

Purtător de cuvânt – Slt. Alin GĂLEATĂ – 0747 051950


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*