Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Individ reținut după dat foc apartamentului în care stă cu chirie cu concubina și cei doi copii

Un bărbat de 41 de ani, din Fătliceni, a fost reținut de polițiști, sâmbătă, după ce a dat foc apartamentului în care trăia cu concubina sa și cei doi copii, cu chirie. Din cauza unor neînțelegeri în familie, dar și pe fondul consumului de alcool, Daniel L. a luat o brichetă și  a dat foc unei perdele și unei canapele în apartamentul respectiv.

Incendiul s-a propagat în toată sufrageria apartamentului, unde a distrus mai multe piese de mobilier și electrocasnice, precum și haine și jucării din pluș. De asemenea incendiul a distrus tavanul, pereții și dușumeaua sufrageriei. Pompierii au stins focul, dar pagubele se ridică la aproximativ  15.000 lei.

Daniel L. este cercetat acum pentru  ,,distrugere”, „violență în familie”  și „încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu a oricăreia dintre măsurile dispuse”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*