Salariul minim brut pe ţară va creşte de anul viitor, a anunţat şeful cancelariei primului ministru, propunerea fiind de 7,2%, de la 2080 de lei, la 2230 de lei. Astfel, potrivit formulei de calcul, salariul se majorează cu nivelul ratei inflaţiei, de 3,4%, la care se adaugă indicele de productivitate, de 3,7%, potrivit Observator.tv. Creşterea salariului minim a fost anunţată şi de Klaus Iohannis, care a precizat că, în ceea ce priveşte bugetul pentru 2020, va fi dificilă încadrarea în limita de deficit de 3%.
Salariul minim brut pe ţară va creşte din 2020 cu 7,2%, a anunţat şeful cancelariei primului ministru, într-o conferinţă de presă. El a explicat că majorarea se va produce, însa va ţine cont de indicatori din economie. Astfel, Guvernul ia in calcul trei scenarii de majorare, toate cu o crestere de 7,2%, dar cu instituirea unor mecanisme de corectie.
De asemenea, preşedintele Iohannis a anunţat că salariul minim va fi majorat, precizând că se va informa de la sursă, în legătură cu aceste decizii.
“Creşterea salariului minim este nu doar o solicitare a sindicatelor, este o necesitate şi se va realiza. Despre aceste detalii vă vor spune mai multe lucruri cei din Guvern, care se ocupă concret de aceste chestiuni. Dar le-am discutat, în sensul că am dosit să fiu informat de la sursă despre aceste lucruri”, a declarat Iohannis