Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale are loc, duminică, peste 18,2 milioane de alegători fiind chemaţi să aleagă între candidatul susţinut de PNL, actualul preşedinte Klaus Iohannis, şi candidatul PSD, fostul premier Viorica Dăncilă, potrivit News.ro.
Klaus Iohannis, susţinut de PNL
Situat pe prima poziţie a buletinului de vot, Klaus Iohannis este actualul preşedinte al statului şi candidează pentru al doilea mandat permis de Constituţie, cu un program electoral care se intitulează ”Împreună pentru România normală”.
Iohannis s-a născut la 13 iunie 1959, la Sibiu, a fost profesor de fizică, inspector şcolar general şi primar al municipiului Sibiu din 2000 până în 2004. Iohannis a fost preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din România, dar a demisionat din funcţie în momentul înscrierii în PNL. Şeful statului este susţinut de PNL pentru obţinerea celui de-al doilea mandat de preşedinte.
Potrivit declaraţiei sale de avere, Iohannis nu deţine vreun teren agricol sau intravilan, însă are trei case de locuit şi două apartamente. Apartamentele, unul de 84,60 mp şi altul de 253 mp le-a cumpărat în 1997, respectiv în 2001. Prima casă, de 377 mp a fost dobândită în anul 1992 prin donaţie/cumpărare. Următoarele două le-a cumpărat în 2007. Una are 76 mp, iar cealaltă 64 mp. Toate aceste proprietăţi le deţine împreună cu soţia, Carmen Iohannis.
Iohannis nu are maşini şi nici alte bunuri de valoare, dar are un cont la BCR, deschis în 1999, în care se află 25.000 lei.
Venitul său anual ca preşedinte al României este de 165.100 lei, iar cel al soţiei, care este profesor în Sibiu, este de 33.276 lei.
Soţii Iohannis au încasat şi 35.829 lei din închirierea unui imobil.
Viorica Dăncilă, candidat din partea PSD
Viorica Dăncilă a fost premier, Guvernul pe care l-a condus fiind demis prin moţiune de cenzură. Ea conduce PSD, fiind aleasă la Congres, după condamnarea definitivă la închisoare a fostului lider al partidului Liviu Dragnea.
Dăncilă candidează la Preşedinţie din partea PSD, având sloganul ”Luptăm pentru fiecare român”.
Dăncilă s-a născut în 16.12.1963 şi a urmat Institutul de Petrol şi Gaze de la Ploieşti şi are un master Spaţiul Public European, obţinut la SNSPA Bucureşti.
Dăncilă este membru de partid din 1996 şi a avut mai multe funcţii în interiorul formaţiunii. Ea a fost europarlamentar din 2009 până a devenit premier.
Potrivit declaraţiei de avere, preşedintele PSD are un teren agricol de 2 hectare pe care l-a moştenit în 2015. Ea a mai moştenit un teren intravilan, în acelaşi an, de 1.200 metri pătraţi, iar în anul 2000 a cumpărat un intravilan de 544 metri pătraţi. Cele trei terenuri le deţine alături de soţul său, Cristinel Dăncilă.
Viorica Dăncilă are trecute în declaraţia de avere şi două apartamente, o casă de locuit şi o casă de vacanţă. Primul apartament l-a cumpărat în anul 1999, acesta având 100 mp, apoi, în 2007 a cumpărat o casă de vacanţă de 417 mp, iar în 2015 a cumpărat o casă de locuit de 140mp. Aceste proprietăţi le deţine alături de soţul său. Un apartament de 44mp l-a moştenit Viorica Dăncilă în anul 2015 şi tot ea este unic proprietar.
În declaraţia de avere mai are trecut un autoturism marca Volkswagen Passat al cărui an de fabricaţie este 2014. De asemenea, ea deţine bijuterii de 5.000 de euro. Viorica Dăncilă are 11 conturi, depozite sau fonduri de investiţii la Raiffeisen Bank, un depozit la BCR şi un fond de investiţii private la ING. Toate însumează peste 500.000 de lei, peste 50.000 de euro şi peste 18.000 de USD.
La capitolul ”Venituri”, Viorica Dăncilă are trecută suma de 142.519 de la Guvern şi 32.628 euro de la Parlamentul European. Veniturile soţului, care lucrează la OMV Petrom Piteşti se ridică la 352.949 lei.