Cadavrul unei persoane, aflat în stare de descompunere, a fost găsit, sâmbătă, de o femeie din comuna Horodnic de Jos, în apa pârâului Pozen. Cadavrul a fost găsit pe cursul apei, într-o zonă în care s-au format aluviuni din resturi de material lemnos, adâncimea apei fiind de circa 1 metru.
Persoana respectivă avea blugi și o geacă sau pulover de culoare închisă, fiind în stare de descompunere.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului municipal Rădăuți, în vederea efectuării necropsiei. Deocamdată nu s-a putut stabili identitatea acestuia.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru „ucidere din culpă”.