Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

VIDEO Elev de liceu agresat verbal de un cadru didactic, la Rădăuți. „Te urăsc, efectiv”

Un elev de liceu de la Rădăuți a fost agresat verbal de un cadru didactic. Incidentul a avut loc zilele trecute la Colegiul Tehnic Rădăuţi,  în cadrul orelor de curs, în incinta colegiului.

Este vorba despre cazul unui elev al acestui liceu, care a fost agresat verbal şi emoţional de un cadru didactic al unităţii de învăţământ. Fiind în timpul orei de curs, profesoara i s-a adresat elevului cu insulte, spunându-i totodată că îl urăşte şi cerându-i să se mute la o altă şcoală, motivul invocat fiind că „nu îl suportă”.

Condamnăm această atitudine, întrucât este total nepotrivită unui om ce are datoria primordială de a îndruma elevii şi de a fi un model pentru aceştia. Nu este de mirare faptul că elevii nu se simt în siguranţă în cadrul şcolii atât timp cât astfel de întâmplări împiedică afirmarea unui climat educaţional propice. Gândindu-ne la proporţiile pe care acest comportament le-ar putea lua dacă s-ar răspândi în sistemul de învățământ sau în orice domeniu ce presupune interacţiunea cu alții, considerăm urgentă luarea unor măsuri pentru remedierea acestei situaţii şi prevenirea altora asemenea. Menţionăm că în cadrul aceluiaşi liceu există probleme referitoare la obligativitatea uniformei şi sancţionarea elevilor care nu o poartă, astfel încălcându-se drepturile și opinia acestora (387 elevi au semnat pentru introducerea uniformei, iar 649 au semnat împotrivă, precizând că nu îşi doresc sau nu îşi permit achiziționarea sa).
În lumina acestui eveniment, readucem în discuție problema învestirii cadrelor didactice cu statutul de autoritate publică și ne opunem propunerii, considerând că respectul pe care cadrele didactice îl doresc şi care este absolut necesar în actul educaţional nu poate fi reglementat prin lege. Prin adoptarea unei astfel de măsuri riscăm perpetuarea unor comportamente din partea profesorilor precum cel prezentat anterior, în fața cărora elevii nu au posibilitatea de a se apăra”, susține președintele Consiliului Județean al Elevilor, Rafael Barac Bologa.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*