Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

O călugăriță de la un schit din Suceava a încercat să adune ilegal donații la Catedrala Sfânta Parascheva din Iași

Praznicul Sfintei Parascheva s-a încheiat, dar valuri de pelerini ocupă în continuare centrul Iaşiului. Sunt peste 25 de mii de oameni permanent în drumul spre racla sfântă, un record. De pe urma pelerinilor profită şi comercianţii. Poliţia a fost chemată să intervină atunci când o călugăriţă a fost surprinsă că adună ilegal donaţii.

O călugăriţă de la un Schit din Suceava a încercat să adune ilegal donaţii şi a devenit furioasă când a văzut că e filmată.

Constantin Sturzu, purtător de cuvânt Mitropolia Moldovei: Nimeni nu a primit nici binecuvântarea Mitropoliei, nici avizul Primăriei să facă colecte. De-a lungul rândului sunt comercianţi care nu au avizul Mitropoliei şi unii dintre ei chiar vând obiecte de cult

Lumânări şi icoane au avut dreptul să vândă doar parohiile şi mănăstirile autorizate de Mitropolia Moldovei şi doar în corturile amenajate în apropierea Catedralei. Donaţiile s-au făcut la raclă. Cei mai mulţi pelerini au lăsat între cinci şi 10 lei drept mulţumire pentru rugăciunile pe care preoţii le vor face pentru familiile lor.

Potrivit Mitropoliei Moldovei, donaţiile vor ajunge la familiile sărace, la cantinele sociale şi la copiii orfani.

Sursa: Observator.tv.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*