Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Un avion cu 112 pasageri, în care se afla și șeful județului, Gheorghe Flutur, a aterizat cu probleme pe Aeroportul Iași

Atlas 747-8f Air to Air

Un avion al companiei Blue Air care venea de la Munchen şi avea la bord 112 pasageri a aterizat din a doua încercare pe aeroportul din Iaşi miercuri noaptea, din cauza unor probleme tehnice, toţi pasagerii fiind debarcaţi în siguranţă.

Avionul urma să ajungă la Iaşi la ora 23.50, însă înainte de aterizare piloţii ar fi anunţat turnul de control că aparatura de la bord arată faptul că ar există unele probleme tehnice. În aeronavă se aflau 112 pasageri.

Potrivit conducerii aeroportului ieşean, unul dintre senzori indica o defecţiune la trenul de aterizare, astfel că piloţii au decis să ridice aeronava, pentru a stabili dacă trenul de aterizare permite totuşi aterizarea din a doua încercare.

Avionul a efectuat o buclă deasupra Iaşiului, iar după câteva minute a aterizat în condiţii de siguranţă.

La aeroport au fost mobilizate importante efective de pompieri, poliţişti, dar şi mai multe echipaje ale ambulanţei şi SMURD.

Printre cei 112 pasageri s-a numărat şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care se întorcea de la un târg desfăşurat la Munchen.

Piloţii s-au comportat admirabil, pentru a nu crea panică. Ne-au spus că există o maşină pe pistă şi că va fi reluată aterizarea. Avionul s-a ridicat, s-a învârtit deasupra Iaşiului, apoi ne-au spus că aterizăm în cinci minute. N-am realizat ce s-a întâmplat decât în momentul în care am coborât din avion, atunci am aflat că ar fi fost ceva probleme la trenul de aterizare. Am văzut multe maşini de pompieri, au început să sune telefoanele noastre. Lumea din aeroport era panicată, inclusiv rudele pasagerilor s-au speriat când au văzut desfăşurarea de forţe, cu pompieri şi ambulanţe, dar bine că nu s-a întâmplat ceva grav şi că totul s-a terminat cu bine“, a declarat pentru News.ro Gheorghe Flutur.

Sursa: News.ro


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*