Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Urmărire în trafic după o mașină care nu a oprit la semnalul polițiștilor. Șoferul a lăsat mașina și a fugit

La data de 05.10.2019, ora 18.18, în timp ce acționa pe DN 2E din comuna Păltinoasa, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism prin punerea în funcțiune a semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei de poliție, însă, conducătorul auto nu s-a conformat și a efectuat brusc un viraj la dreapta pe ulița Morii din localitatea Capu Codrului, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia pe drumul comunal apoi pe un drum neclasificat din lunca râului Moldova, moment în care, tânărul de la volant a oprit, a coborât și a fugit.

În interiorul vehiculului, polițiștii au identificat un tânăr de 19 ani din localitate, care a indicat domiciliul conducătorului auto, un minor de 17 ani din aceeași localitate, care, a fost condus la sediul poliției pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, minorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*