Vineri 06 Decembrie 2024, Actualizat acum 340 zile 12:00 am

Fiul unui om de afaceri din Rădăuți și mama sa, trimiși la închisoare. Pentru ce au fost condamnați

Fiul unui om de afaceri din Rădăuți, și mama sa, au fost trimiși după gratii după un scandal făcut pe 19 februarie 2019.

Mihai Mirel Simotă, de 33 de ani, și mama sa, Elena Simotă, de 55 de ani, au fost condamnați, de Judecătoria Rădăuți, primul la patru ani de închisoare pentru ultraj și refuzul conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării de monstre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, iar mama la opt luni de închisoare pentru ultraj.

Ambii au fost încarcerați, luni, în Penitenciarul Botoșani.

În noaptea cu pricina, bărbatul de 33 de ani conducea un autoturism Volkswagen Passat, cu care a părăsit partea carosabilă și a lovit bordura trotuarului din fața Catedralei Ortodoxe. Apoi, el a încercat să fugă de la locul respectiv, dar a fost oprit de poliție în în parcul din apropierea catedralei. Acesta mirosea puternic a alcool și i s-a cerut să sufle în aparatul etilotest, însă  a refuzat. Dus la spital, a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge, dar și să dea declarații cu privire la accident.

Apoi, la sediul Poliției s-au prezentat mama și fratele acestuia, care i-au înjurat și amenințat pe polițiști.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*