Joi 18 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

FOTO Patru mașini distruse de incendii în județul Suceava, în numai 24 de ore

Patru mașini au fost distruse de incendii, în județul Suceava, în numai 24 de ore.  Luni, militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit cu două autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în comuna Dorna Arini, localitatea Cozănești. La sosirea echipajelor, ardeau două autoturisme, în proporție de 80%, fără pericol de  propagare. Nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

De asemenea, militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu o autospecială de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în municipiul reședință de județ. La sosirea echipajelor, ardea partea din față a unui autoturism, cu pericol de propagare la întreaga mașină. Incendiul a izbucnit în urma coliziunii dintre autoturism și un stâlp de iluminat. Cele trei persoane care se aflau în autoturism s-au autoevacuat și au fost preluate de echipajele SAJ, sosite la fața locului. Toate cele trei persoane erau conștiente și cooperante. Au ars elemente combustibile din compartimentul motor și s-au degradat aproximativ 75% din autoturism și stâlpul de iluminat public.

Marți, la ora 3:13 a fost anunțat un nou incendiu. Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în orașul Gura Humnorului. La sosirea echipajelor, ardea în totalitate un autoturism, cu pericol de propagare la o casă de locuit aflată în apropiere. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect. Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*