Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Percheziții la casele de pariuri din Suceava. Ce au căutat anchetatorii

Suceava, alături de alte 35 de județe și Capitala sunt vizate de zeci de descinderi. Filialele unei case de pariuri sunt cele vizate pentru că ar fi folosit programe de calculator fără licență.

Perchezițiile au loc în Bucureşti și în județele Ilfov, Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.

„În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă. Din cercetări a rezultat că reprezentanții unei societăți având ca obiect principal de activitate <Activități de jocuri de noroc și de pariuri> ar fi instalat și utilizat, în perioada 2016 – 2019, programe de calculator fără licență, aducând astfel prejudicii materiale și de imagine titularilor drepturilor de autor”, arată Poliția Română.

Cinci persoane vor primi mandat de aducere pentru a fi audiate.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*