Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Eleva genială crescută de asistenţi maternali din Suceava, care are 10 pe linie la şcoală: „Mi-a plăcut să învăţ mai mult decât să mă joc. Visul meu este să lucrez în IT“

Foto: Oana Slemco

Elisabeta Manoliu este elevă în clasa a VIII-a la Şcoala Buneşti, din judeţul Suceava. Tânăra se află în grija unei familii de asistenţi maternali şi este premianta clasei. Elisabeta are 10 pe linie la şcoală. Tânăra iubeşte matematica şi visează să lucreze în IT.

Adolescenta are 14 ani, este elevă în clasa a VIII, la şcoala din Buneşti. Este în grija unui asistent maternal, iubeşte matematica şi-şi doreşte să ajungă să lucreze în IT.  „Am reuşit să am 10 pe linie prin foarte multă muncă şi stăruinţă, cu foarte multe nopţi nedormite, dar şi cu ajutorul mamei, care m-a încurajat. Dacă nu era ea, nu ajungeam până aici. Încă de mică am avut înclinaţii spre învăţătură. Mi-a plăcut să învăţ mai mult decât să mă joc. Matematica este materia mea preferată. De mică am fost atrasă de calculele complicate şi de formule”, a declarat eleva, potrivit Adevarul.

Elisabeta este un munte de voinţă. Ştie ce vrea de la o vârstă destul de fragedă. Copila s-a născut în anul 2005 şi a fost preluată încă de la vârsta de 10 zile de familia care se ocupă de ea şi acum. Asistentul maternal îi este practic mamă, de altfel tânăra aşa îi şi spune.

Elisabeta a ajuns în sistemul de protecţie socială la solicitarea bunicii materne. Mama ei biologică era bolnavă atunci când a născut-o şi a rămas internată în spital o lungă perioadă de timp. Femeia nu avea nici posibilităţi financiare ca să-şi crească copilul.

Citeste mai mult: adev.ro/pxdwji


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*