Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

IPS Pimen va sfinți Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Gura Humorului

Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din oraşul Gura Humorului, judeţul Suceava, va fi sfinţită duminică, 1 septembrie 2019, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Programul manifestărilor dedicate acestui eveniment religios istoric va începe vineri, 30 august, cu o procesiune. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi reaşezată în Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.

„În seara zilei de vineri, 30 august, de la ora 18:00, vom oficia la Catedrala cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfinţii Români” din Gura Humorului, slujba Privegherii. Apoi, împreună cu soborul slujitorilor şi cu credincioşii, în dangătul clopotelor şi al cântărilor religioase, vom readuce în procesiune icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului în Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, unde a stat până la demararea lucrărilor de reabilitare”, a menţionat preotul paroh Mircea Nuţu, consilier emerit al Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor.

În dimineaţa zilei de sâmbătă, 31 august, se va oficia Sfânta Liturghie la catedrala oraşului Gura Humorului. În aceeaşi zi, de la ora 18:00, se va oficia slujba Privegherii în Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, la finalul căreia se va săvârşi Agheasma mică. Duminică, 1 septembrie, la ora 8:30, IPS Părinte va fi întâmpinat de către soborul slujitorilor şi de către credincioşi. La ora 9:00 va începe slujba Sfinţirii, ce va fi urmată de Sfânta Liturghie. Pelerinii din Bucovina, din ţară şi din străinătate sunt aşteptaţi să participe la sfinţirea Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, când vor avea prilejul să se închine în Sfântul Altar, aşa cum este rânduiala.

„Cu bucurie îi invităm pe toţi creştinii care au simţit lucrarea Maicii Domnului în viaţa lor la sfinţirea Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Gura Humorului. Oamenii au prilejul să se îmbogăţească de dumnezeiescul har prin închinarea în Sfântul Altar”, a mai adăugat preotul paroh Mircea Nuţu.

Program

Vineri, 30 august

Ora 18:00 – Slujba Privegherii la Catedrala cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfinţii Români” din Gura Humorului, urmată de procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului

Sâmbătă, 31 august

Ora 8:00 – Sfânta Liturghie la catedrala oraşului Gura Humorului

Ora 18:00 – Slujba Privegherii la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”

Duminică, 1 septembrie

Ora 8:30 – Întâmpinarea Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop PIMEN

Ora 9:00 – Slujba Sfinţirii

Ora 10:15 – Sfânta Liturghie


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*