Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Sucevean reținut pentru pornografie infantilă. Victima sa, o fetiță de 9 ani

Un bărbat de 36 de ani, din județul Suceava, este cercetat de DIICOT pentru pornografie infantilă.

La data de 22.08.2019, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului C.C., în vârstă de 36 de ani,  din Vadu Moldovei, pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice.

În fapt s-a reținut că, în perioada 16.07.2019 – 19.08.2019, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin intermediul unei rețele de socializare, inculpatul C.C. a distribuit și a pus la dispoziția unei minore, în vârstă de 9 ani, un număr de 49 de imagini, dintre care 14 fișiere de tip imagine reprezentau materiale pornografice cu persoane minore, în ipostaze sexuale explicite, iar un număr de 35 de fișiere conțineau imagini cu personaje de desene animate, simulând în mod credibil o persoană reală minoră, în ipostaze sexuale explicite.

De asemenea, în aceeași perioadă infracțională, inculpatul C.C. a determinat-o pe minora, în vârstă de 9 ani, să îi transmită fotografii cu aceasta, în ipostaze sexuale explicite.

La data de 22.08.2019, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț au efectuat o percheziție la domiciliul inculpatului, cu ocazia căreia au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, sisteme informatice, stick-uri de memorie, telefoane mobile și înscrisuri.

La data de 23.08.2019 Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*