Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

Record absolut în România, în acest an! Șapte pui de barză albă într-un cuib, la Suceava

Un record absolut în România, şapte pui de barză albă într-un cuib descoperit în Horodnic de Sus, judeţul Suceava a fost înregistrat de Societatea Ornitologică Română (SOR) în acest an.

„Pentru a valida un cuib, trebuie ca acesta să fie recenzat pe loc, nu din mașină. Ne-am trezit cu cuiburi aflate la 5 kilometri distanță de locul unde fuseseră introduse, și așa am ajuns la cifra de 2.788 de cuiburi validate. Din acestea, multe au fost recenzate de două sau trei ori, de mai mulți utilizatori. După ce am suprapus intrările dublate sau chiar triplate, am rămas cu un număr de 1.901 cuiburi. Din acestea, 1.105 cuiburi de barză sunt amplasate pe stâlpii de electricitate, iar 626 de cuiburi de pe stâlpi au cuib artificial montat de furnizorii de energie electrică din România. Ca număr de păsări, avem un total de 6.580 de păsări din care 3.044 sunt adulți”, a declarat Ovidiu Bufnilă, responsabilul de comunicare al SOR.

Top județe cu berze
În 2019, are loc o nouă schimbare în clasamentul județelor și localităților unde au fost numărate cele mai multe cuiburi de barză.
Suceava – 230 cuiburi
Harghita – 211 cuiburi
Călărași – 162 cuiburi
Constanța – 160 cuiburi
Tulcea – 139 cuiburi
Botoșani – 92 cuiburi
Timiș – 71 cuiburi
Ialomița – 70 cuiburi

Top localități cu berze

Siculeni (HR) – 42 cuiburi
Luncavița (TL) – 38 cuiburi
Turcoaia (TL) – 38 cuiburi
Murighiol (TL) – 37 cuiburi
Isaccea (TL) – 35 cuiburi
Vicovu de Sus (SV) – 32

Cuiburi extreme
Cel mai Nordic cuib de barză numărat în 2019 se află în județul Botoșani, în comuna Cotușca.
Cel mai sudic cuib de barză numărat în 2019 este în județul Teleorman, comuna Bujoru
Cel mai estic cuib de barză numărat în 2019 se află în județul Tulcea, la Sfântu Gheorghe.
Cel mai vestic cuib de barză numărat în 2019 se află în județul Arad, la Nădlac.
Cuibul situat la cea mai mică altitudine în 2019, 1 metru peste nivelul mării, se află la Pardina, județul Tulcea.
Cuibul situat la cea mai mare altitudine în 2019, 985 de metri peste nivelul mării, se află la Moldova-Sulița, județul Suceava.

Recordul de pui în 2019

Numărătoarea berzeler albe a adus în 2019 un record absolut pentru un cuib de barză din România. Pentru prima oară, avem un cuib cu 7 (șapte) pui de barză albă. Cuibul se află în satul Horodnic de Sus din județul Suceava, iar numărul record de pui a fost înregistrat de biologul Lucian Fasolă Mătăsaru. Berzele pot avea între 1 și 7 pui, dar este foarte greu pentru un cuplu să îi crească pe toți cu succes, părinții trebuie să aibă la dispoziție resurse foarte bogate de hrană pentru a-i crește pe toți. Până acum, în baza de date a SOR au mai existat cuiburi cu șase pui, dar acesta este primul cuib în care părinții reușesc să crească șapte. Astfel de cazuri sunt extrem extrem de rare și unul dintre ele a mai fost înregistrat anul trecut în Bulgaria. „Acesta este primul caz cu șapte pui și va trebui să facem un nou update de aplicație, noi nu avem nici măcar posibilitatea de a introduce șapte pui, nu ne așteptam să se întâmple acest lucru”, a mai spus Ovidiu Bufnilă de la SOR.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*