Duminică 18 August 2019, Actualizat acum 229 zile 12:00 am


 

FOTO Accident cu trei mașini! Director din cadrul Secției de Drumuri Naționale Suceava, rănit

Un accident cu trei mașini a avut loc vineri, la ieșire din Fălticeni, în zona Podeni. Trei mașini s-au ciocnit, iar în urma impactului, două persoane au fost rănite, având nevoie de îngrijiri medicale. Unul dintre răniți este directorul de producție de la Secția de Drumuri Naționale Suceava.

Traficul a fost blocat în zonă.

„Intervine modulul SMURD, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unul echipaj SAJ”, susțin reprezentanții ISU Suceava.

Costel Guligă, de 55 ani, din comuna Rădășeni, în timp ce conducea autoturismul marca VW Caddy, din direcția Suceava către Fălticeni, în zona de acțiune a indicatorului ,,Depășirea Interzisă”, s-a angajat în depășirea unui autoturism, moment în care din sensul opus se deplasau un Opel Corsa condus de Răducea Maria-Magdalena, de 31 ani, din Ploiești,  cu care a intrat în coliziune laterală, deoarece conducătoarea auto pentru a evita impactul frontal a tras dreapta de volan și a intrat în șanț, iar cu autoturismul marca Skoda condus de Dimitriu Corneliu, de 56 ani, din Iași, a intrat în coliziune frontală.

În urma coliziunii, autoturismul VW Caddy s-a răsturnat pe o parte pe carosabil.

 


Loading...

loading...

1 Comentariu

  1. gicu says:

    Care i numelw, ca de noi nu stim după funcții…. Numai directori în țara asta!!!

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*