Bărbat din Dumbrăveni reținut după ce și-a bătut crunt concubina. Medicii au băgat-o direct în sala de operații

23 iulie 2019

Un bărbat de 60 de ani, din comuna Dumbrăveni, a fost reținut de polițiști, marți, după ce și-a bătut concubina cu o cruzime de nedescris.

Totul s-a petrecut în dimineața zilei de 20 iulie, când Haralambie Guranda se afla la locuința concubinei sale Aurica G., de 63 de ani.

Între cei doi s-a iscat un conflict spontan, iar bărbatul s-a năpustit asupra femeii și a bătut-o cu pumnii.

Duminică, femeia a început să se simtă tot mai rău și a fost dusă la spital. Când au văzut în ce stare e, medicii au băgat-o direct în sala de operație, aceasta suferind o intervenție în zona capului. Aceasta are nevoie de 60 de zile de îngrijiri medicale pentru a-și reveni.

Polițiștii din Dumbrăveni l-au reținut pe individ pentru 24 de ore. Aceasta urmează să fie prezentat instanței de judecată, fiind cercetat pentru violență în familie.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia